Hârtia reciclata manual

Hartia reciclata manual (sau hartia manuala) este o posibilitatea de a da o viață nouă deșeurilor din hârtie. Este cunoscut faptul că artiștii care se ocupă cu scrapbooking sunt  chițibușari. Avem zeci de cutii și cutiuțe cu tot felul de accesorii, hârtii de diferite dimensiuni, culori și grosimi. Chiar și cele mai mici, pe care oricine altcineva le-ar arunca, le păstrăm cu grijă pentru că vom avea nevoie de ele cândva, poate … 

De unde luăm materia primă?

Hârtia care rămâne de la rotunjirea (tăierea) jurnalelor ar părea imposibil de folosit, reprezentând  fâșii foarte înguste.  Uneori o folosim ca umplutură în cutiile pentru livrări, pentru a înlocui folia cu bule cu ceva mai natural.

Iar pentru deșeurile de hârtie care chiar nu pot fi folosite în niciun fel, am găsit o soluție interesantă și practică: hârtia manuală.

Aproape orice hârtie (mai puțin cea cretată, pe care nici nu o folosim) poate servi ca materie primă pentru producerea hârtiei handmade.

Ce culoare poate avea hartia reciclata manual?

Cu ajutorul coloranților naturali (ceai, cafea, curcuma etc) sau artificiali, putem crea hârtie manuală de diferite culori. Este totuși important să precizăm că este aproape imposibil să repetăm identic un tip de hârtie (chiar și cea albă).  Materia primă este întotdeauna diferită, iar rezultatul final poate fi mai mult intuit, decât controlat. Pentru a avea totuși o oarecare stabilitate, sortăm hârtia destinată reciclării după tip, culoare și alte proprietăți care pot influența rezultatul final.

Uscarea hârtiei o facem în mod natural, deoarece la folosirea unei prese, în special termice, hârtia riscă să își piardă textura și uneori culoarea.

Această hârtie poate fi folosită pentru producerea de plicuri, invitații, decorațiuni, dar și ca suport de scris pentru mesaje speciale.

Este posibilă colaborarea pentru tiraje mai mari, iar dacă sunteți interesat, contactați-ne pentru a vă face o ofertă.

Puteți comanda hârtie handmade aici.

Urmăriți-ne și pe facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *